Cabinet psihologie adolescenti
Ajutor psihologic pentru anxietate de examene, refuz școlar și blocaje emoționale
Sprijin psihologic pentru adolescenți care se confruntă cu anxietate, dificultăți emoționale sau blocaje școlare
Lucrez cu adolescenți și preadolescenți care se confruntă cu anxietate (de evaluare sau socială), retragere, lipsă de motivație, dificultăți de adaptare, stimă de sine scăzută sau tensiuni relaționale. Intervențiile sunt personalizate și bazate exclusiv pe metode validate științific, adaptate vârstei și contextului fiecărui adolescent.
Pentru mine, intervenția nu se limitează la discuții de susținere, ci urmărește înțelegerea mecanismelor care stau la baza dificultăților și formarea unor strategii concrete de gestionare a acestora. Scopul meu este ca adolescentul să își dezvolte competențe reale de autoreglare și să devină, treptat, capabil să își gestioneze singur provocările emoționale.
Intervențiile pe care le propun clienților mei au la bază modele terapeutice cu rezultate validate științific și se concentrează asupra gândirii disfuncționale și a comportamentelor dezadaptative.
Intervențiile pe care le propun clienților mei au la bază modele terapeutice cu rezultate validate științific și se concentrează asupra gândirii disfuncționale și a comportamentelor dezadaptative.
“Am apelat la consiliere când fiul nostru nu mai era motivat la facultate și părea fără direcție.
A reușit să își clarifice opțiunile și să înceapă un job part-time într-un domeniu care pare ca in sfarsit i se potrivește. Diferența în atitudine și încredere este vizibilă.”
„La început am fost reticent, dar m-am simțit ascultat și chiar înțeles. Doamna psiholog este o fire deschisa si vesela și asta m-a ajutat mult. Am vorbit despre stresul legat de școală și examene, iar ședințele m-au ajutat să înțeleg ce mi se întâmplă și să gestionez mai bine anxietatea. Nu a fost deloc cum îmi imaginam terapia.”
Ajunsesem sa ma izolez tot mai mult. Mă simțeam nesigură și preferam confortul de acasă. Prin consiliere am învățat să îmi înțeleg emoțiile și să fac schimbări treptate. Diferența nu a fost bruscă, dar este reală.
CE VOM DISCUTA IN CADRUL CONSULTATIEI INITIALE GRATUITE
-
Pe scurt, care sunt preocupările sau dificultățile pentru care solicitați consiliere (școlare, emoționale sau de adaptare).
-
Contextul copilului sau adolescentului: vârsta, nivelul școlar și situația actuală.
-
Ce tip de sprijin este potrivit și dacă această formă de consiliere răspunde nevoilor dumneavoastră.
-
Întrebări administrative, precum durata ședințelor, frecvența întâlnirilor și costurile.
-
Orice alte întrebări sau nelămuriri pe care le aveți înainte de a începe.
Această primă discuție are rol orientativ și nu presupune inițierea consilierii.

Când este util sprijinul unui psiholog pentru copilul sau adolescentul tău?
Sprijinul psihologic poate fi util atunci când observați că copilul sau adolescentul:
- se confruntă cu stres intens înainte de teste, evaluări sau examene;
-
are dificultăți de adaptare la mediul școlar sau relaționale (inclusiv situații de bullying);
-
prezintă scăderea motivației pentru învățare, lipsă de interes sau renunțare rapidă;
-
are o stimă de sine scăzută sau se percepe ca „incapabil” din punct de vedere școlar;
-
întâmpină dificultăți emoționale sau de adaptare în perioade de tranziție (trecerea la gimnaziu, liceu sau în contextul unor examene importante).
- refuză să mai meargă la școală sau merge cu anxietate constantă;
Motivație, învățare și dezvoltarea potențialului.
Pe lângă gestionarea dificultăților, consilierea psihologică poate sprijini copiii și adolescenții în descoperirea motivației pentru învățare, organizarea eficientă a timpului și dezvoltarea strategiilor cognitive potrivite vârstei.
Lucrez cu tehnici validate științific, inclusiv strategii de memorare și învățare (tehnici mnemonice), adaptate stilului de învățare al fiecărui copil, pentru a crește încrederea și eficiența școlară.
Scopul este ca elevul să învețe cum să învețe, nu doar să facă față cerințelor școlare.
Dincolo de timiditate: când frica de a fi judecat devine anxietate socială
Poate că ți s-a întâmplat să repeți în minte de zece ori ce urmează să spui. Sau să analizezi ore întregi o replică după ce ai ajuns acasă. Poate că simți că ceilalți observă fiecare detaliu — cum vorbești, cum te miști, cum arăți. Și[...]
Perfecționismul la elevi – când nota 9 devine un eșec
Când performanța nu mai aduce liniște.Perfecționismul la elevi poate face ca o notă de 9 să fie percepută ca un eșec, o nouă dovadă că „nu a fost suficient”. În timp ce din exterior performanța pare excelentă, în interior poate apărea dezamăgire, autocritică și o neliniște[...]


